Bogdan George Apetri

Bogdan George Apetri s-a născut în Piatra Neamț, a obținut un master în drept internațional în România, înainte de a se muta în Statele Unite pentru a studia regie de film și cinematografie la Columbia University din New York. Atfel, a devenit regizor, producător și profesor de regie.

În 2010, a regizat și scris lungmetrajul „Periferic”, care a fost difuzat la unele dintre cele mai bune festivaluri din lume (Locarno, Toronto, Rotterdam, Regizori noi/Filme noi) și a câștigat numeroase premii internaționale (Salonic, Varșovia, Viena), inclusiv Premiul FIPRESCI (Premiul Federației Internaționale a Criticilor de Film) de două ori. În anul 2020 revine cu un al doilea lungmetraj de succes, ,Neidentificat”, distins cu un Premiu special al Juriului la Varșovia, iar mai apoi, câștigă Premiul FIPRESCI la TIFF. De asemenea, mai adună în palmaresul său două premii Gopo - ,,Gopo pentru debut regizoral” („Periferic”) și ,,Gopo pentru cel mai bun scenariu într-un lungmetraj de ficţiune” (,,Neidentificat”).

La Filmul de Piatra #14, Bogdan George Apetri va fi unul dintre membrii juriului pentru competiția de scurtmetraje din cadrul festivalului. Va veni cu cel de-al treilea lungmetraj al său, ,,Miracol”, a doua parte a thrillerului polițist ,,Neidentificat”, care a fost proiectat în cadrul ediției trecute de la Filmul de Piatra. Bogdan va susține și un masterclass, vineri, 8 iulie, la Rubik Hub, care este deschis oricui dorește să afle mai multe despre experiența sa.


Gianina Cărbunariu

Gianina Cărbunariu este regizoare de teatru, dramaturg contemporan și directorul Teatrului Tineretului din Piatra Neamț. Și-a început studiile în teatru în 1999, când a fost acceptată ca studentă la regie, în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” din București.

În calitate de regizor și dramaturg, a fost prezentă la diverse festivaluri internaționale precum: Wiener Festwochen, The Biennale New Plays from Europe Wiesbaden, LIFT London, Almada International Festival. A lucrat la nivel internațional ca regizor și dramaturg la Kammerspiele München („Sold Out”, 2010), Centro Dramático Nacional Madrid („Praize to Laziness”, 2018), Teatro delle Passioni, ERT Modena („Work in Progress”, 2018), Schauspielhaus Stuttgart (,,Waste”, 2022). Printre cele mai renumite piese de teatru scrise de aceasta se numără ,,FRONTAL” (o adaptare după „Povestea unui om leneș” de Ion Creangă), ,,Oamenii obișnuiții”, ,,Tipografic Majuscul”, ,,Vândut”, ,,TRAFIC”, ,,Terorism”, etc. Este co-autoarea scenariului pentru filmul „Uppercase Print” regizat de Radu Jude.

Gianina a câștigat două premii UNITER, primul este acordat pentru spectacolul „Tipografie Majuscul”, iar al doilea este Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol al anului 2014, acordat pentru spectacolul „De vânzare/For Sale”.

Gianina Cărbunariu va face parte, de asemenea, din juriul de anul acesta de la Filmul de Piatra #14 și-și va împărtăși cunoștințele printr-un masterclass, pe care-l va susține vineri, 8 iulie, la Teatrul Tineretului.


Anda Ionescu

Anda Ionescu este un producător român de film, activând în ultimii ani în România și Danemarca. Este un membru activ în industria cinematografică pe plan internațional și a făcut parte din platforme și programe renumite precum EAVE (European Audiovisual Entrepreneurs), EAVE 2019, Producers Workshop 2022, EAVE + (2020), Emerging Producers și Berlinale Talents (2021), EWA (European Women’s Audiovisual Network).

Printre cele mai cunoscute filme produse se numără documentarul „Noi împotriva noastră”, lungmetrajele „Mia își ratează răzbunarea”, dar și „Holy Father”, în regia lui Andrei Dăscălescu. A fost producător delegat pentru „Otto Barbarul” și este co-fondator al asociației FilmSense și membru în cadrul asociației CitiZenit, alături de care a pregătit și implementat multiple proiecte culturale, dedicate tinerilor cineaști și artei contemporane.

Pe lângă faptul că Anda Ionescu face parte din juriul de la Filmul de Piatra #14, va susține și un masterclass în care va prezenta etapele și procesul unei producții de film, la Rubik Hub, pe 9 iulie.


Cristian Delcea

Cristi Delcea este jurnalist și unul dintre co-fondatorii Recorder. Este, la aceasta oră, unul dintre cei mai buni reporteri din România, având o experiență în presă de peste 16 ani, lucrând de-a lungul timpului pentru Total Sport, Evenimentul Zilei și Adevărul.

A studiat Științe politice, iar în 2006 a devenit corespondent sportiv în presa centrală. Mai târziu a așezat pe hartă temperaturile de la rubrica meteo, a scris eseuri despre teatru, a documentat Revoluția din 1989, a fost autor pentru multiple interviuri politice și reportaje.

A debutat în cinematografie în 2015, cu un documentar despre ultimele zile ale unui șahist român, documentar care a fost selectat la Transilvania FIlm Festival. Din 2017 își dedică tot timpul proiectului său de suflet, Recorder. A regizat, filmat și editat filme și investigații video, printre cele mai renumite amintim ,,Love bus: cinci povesti de dragoste din București” (2014), ,,Bondoc” (2015), ,,30 de ani de democrație”, ( 2019), etc.

Cristian Delcea va completa juriul de anul acesta și, de asemenea, va susține un masterclass, pe 9 iulie, la Rubik Hub, prin care speră să îi inspire pe participanți.